Multe monitoare LCD inca utilizeaza conectorii VGA analogici cunoscuti si sub denumirile DSUB-15 sau HD15. Acesta este conectorul standard utilizat de cele mai multe dintre vechile monitoare CRT si placi video.
Monitoarele LCD si placile grafice mai noi utilizeaza conectorul DVI. Acesta este o interfata digitala care ar trebui sa permita afisarea unei imagini mai clare si mai stralucitoare decat cea produsa prin utilizarea conectoarelor VGA standard pentru ca monitorul LCD lucreaza direct cu semnal digital.
Monitoarele mai performante pot sa aiba si alte tipuri de conectori: (LVDS, DisplayPort, sau chiar S-Video si HDMI). Acestia va permit sa conectati la monitor diverse alte surse de imagine digitala sau analogica: camere video, camere foto, semnal TV, etc.
Verificati ce fel de conector aveti pe placa grafica a calculatorului inainte de a cumpara un monitor. De asemenea, unele monitoare pot sa aiba si conectori video composite care le permit sa functioneze ca un ecran TV.