scrie mai jos intrebarea ta:
lasa-ne adresa ta de email:
Informatii despre Tranzactiile online cu card
    Tot mai multe persoane folosesc cardul de credit / debit pentru a face cumparaturi online fara a sti cate pericole ii pandesc la fiecare apasare de tasta. Iata cateva amenintari posibile si solutii pentru a preveni furtul datelor confidentiale.
Ultima actualizare: 14-mar.-2013


Din cuprinsul articolului

Tranzactiile online cu card: Pericolele tranzactiilor online

Cand spunem pericolul tranzactiei spunem de fapt "pericolul furtului de informatii". In ultima perioada a explodat numarul cazurilor de "furt de identitate". Practic, atunci cand cineva va fura datele confidentiale, practic va fura identitatea. O poate folosi in numele lui pentru a face lucrurile care in mod normal ar trebui sa le puteti face doar dvs.

Asta inseamna ca odata intrat in posesia datelor dvs confidentiale (datele personale + datele cardului bancar), respectivul individ va poate sustrage bani din contul bancar, poate face plati online cu livrarea produselor la alta destinatie, poate clona cardul de credit pentru a scoate bani din ATM, etc...

La ce trebuie sa fiti atent atunci cand folositi cardul la cumparaturile online?

Conexiunea securizata

Cautati in browser simbolul care atesta faptul ca introduceti datele confidentiale folosind o conexiune securizata. Ce este aceasta conexiune securizata? Desi paginile securizate arata la fel ca si cele normale, nesecurizate, informatiile care se transmit intre calculatorul dvs. si site-ul web sunt criptate folosind o cheie pe care o cunosc doar cele 2 calculatoare. Desi informatiile pleaca de la dvs. spre site si trec prin reteaua publica internet, toti cei care ar avea acces la ele pe acest traseu nu le pot vedea in clar si este destul de dificil sa le decripteze. In functie de modelul de browser si de versiunea acestuia, simbolul care indica tipul conexiunii (securizata sau normala) poate sa difere.

In browserul Internet explorer urmariti ca linia de adresa URL sa inceapa cu https:// si in bara de stare sa apara un lacat inchis. In cazul paginilor nesecurizate, adresa URL incepe cu http://www...

Este un site de pishing sau nu?

Trebuie sa va puneti aceasta intrebare ori de cate ori va aflati in fata unui formular care va cere detalii personale si/sau datele cardului dvs. Un site clonat, din punct de vedere vizual poate fi identic cu site-ul real. Cei care l-au clonat spera sa induca in eroare vizitatorii prin afisarea acelorlasi elemente grafice in paginile site-ului, aceleasi culori, aceleasi fonturi, etc. De multe ori, intre un site real si unul clonat nu exista practic nici o diferenta grafica deoarece se pot copia foarte usor toate elementele unei pagini.

La ce trebuie sa va uitati pentru a deosebi un site corect de unul clonat? De multe ori singura diferenta este in adresa URL a paginilor din site. Poate sa fie o diferenta subtila, care poate fi usor trecuta cu vederea:

  • 2 litere schimbate intre ele, dublarea unei litere, omisiunea unei litere in numele de domeniu, introducerea unei liniute intre cuvinte (shopping-online.ro in loc de www.shoppingonline.ro)
  • un subdomeniu al unui alt nume de domeniu. De ex. pisherii pot crea un subdomeniu www.shopping-online.xste.ro care se imite site-ul www.shoppingonline.ro iar cei care verifica numele de domeniu pot sa creada ca sunt pe site-ul corect.
  • uneori poate sa apara in loc de url-ul site-ului www.shoppingonline.ro/plata-online/ doar o adresa IP sub forma 245.128.12.134/plata-online/

Cel mai adesea, vizitatorii ajung pe site-uri de pishing urmand link-uri trimise prin e-mail sau postate in diverse alte site-uri. Aceste link-uri sunt astfel facute incat la prima vedere par sa fie link-uri spre site-ul real insa codul link-ului practic duce vizitatorul pe site-ul clonat. Atunci cand doriti sa accesati astfel de link-uri verificati daca in bara de stare sau in linia de adresa a browserului este chiar adresa care aparea in link sau este una diferita.

Virusi si programe malware

Sub aceasta denumire se ascund o mare diversitate de programe care nu fac altceva decat sa urmareasca activitatea care are loc pe calculator si sa o inregistreze pas cu pas. Unele programe pot inregistra datele introduse de la tastatura calculatorului prin memorarea tuturor apasarilor de taste (keylogger). Aceste date sunt salvate undeva pe calculator si mai apoi sunt trimise catre cei care au facut programele respective pentru a fi analizate. Din aceste informatii se poate reconstitui un numar de card de credit, o parola sau alte informatii confidentiale. 

Alte programe pot sa deturneze datele trimise catre diverse adrese de internet de unde sunt preluate de persoane rau intentionate

Lista pericolelor online nu se opreste aici. Inventivitatea celor care fac astfel de programe si site-uri este fara limite.

Pentru unele din aceste probleme s-au gasit si rezolvari, unele mai simple, altele mai complexe. In pagina urmatoare puteti sa cititi despre metodele cele mai simple de a va feri de furtul de identitate.



Ghid complet de terapii naturiste, alternative si complementare din Romania, clinici naturiste pe orase
Cabinet de nutritie, diete personalizate si lifestyle Cluj Napoca
© 2017 InfoBazar - Toate drepturile rezervate. Infobazar este un proiect dezvoltat de Coral Design - firma web design Cluj Napoca
politica de confidentialitate