scrie mai jos intrebarea ta:
lasa-ne adresa ta de email:
Informatii despre Xenon sau Halogen
    Discutiile pe aceasta tema sunt vechi. Unii soferi prefera sa foloseasca instalatii cu xenon, altii nu ar da halogenul nici pe 10 xenoane. Din aceasta batalie se pare ca a castigat LED-ul.
Ultima actualizare: 14-mar.-2013


Xenon sau Halogen: Reglementari legale privind siguranta rutiera

Normele europene garantează siguranţa rutiera. Toate tipurile de becuri, de la cele de semnalizare pana la cele folosite la iluminarea drumului trebuie să respecte certificările ECE

Tipurile de becuri care au primit aceasta certificare trebuie sa aiba inscriptionata litera "E" urmata de numarul reglementarii (1,2,...) si apoi denumirea certificarii obtinute (ex. E1-2C3)

Reglementarile ECE pentru becurile din farurile auto sunt impartite in 2 categorii: R37 pentru lampi de tip halogen sau incandescente; R99 pentru Xenon HID. Daca pe lampile cumparate de dvs. exista aceasta inscriptie  inseamna ca ele respecta conditiile de certificare impuse de CE.

Legislatia mai multor tari (mai ales europene) interzice montajul unor kit-uri xenon after-market pe farurile ale caror lentile nu sunt confectionate din sticla clara. De asemenea, e nevoie de utilizarea lor impreuna cu un sistem de spalare a farurilor deoarece s-a constatat ca odata cu depunerea murdariei pe geamul farului are loc un fenomen de dispersie a luminii  care îi afecteaza in mod neplacut pe ceilalti participanti la trafic.

Deoarece puterea de iluminare a farurilor cu xenon este de pana la 3 ori mai mare decat a celor cu halogen, e nevoie ca aceasta lumina sa fie proiectata regulamentar pe drum pentru ca altfel i-ar incomoda pe ceilalti participanti la trafic. De aceea, kiturile originale de xenon vin cu un sistem de reglare automata a nivelului la care bat farurile (auto-leveling). Acesta are rolul de a mentine fasciculul de lumina la acelasi nivel, indiferent de gradul de incarcare a masinii sau de inclinatia drumului. Multi soferi fac confuzie intre sistemul de auto-leveling si farurile adaptive.

In mod normal orice sistem xenon montat after-market trebuie reglat corespunzator, insa unii conducatori auto nu tin cont de aceste minime reguli de bun simt si respect fata de ceilalti participanti la trafic, laudandu-se in schimb cu noua lor achizitie si eventual cu faptul ca nici nu a fost prea scumpa. Putini dintre ei stiu insa ca, din constructie, blocurile optice proiectate pentru becuri cu halogen nu sunt compatibile intotdeauna cu becurile de tip xenon, chiar daca soclurile becurilor sunt identice.

Asa cum am aratat in prima pagina a acestui articol,  faza scurta a unui bec cu filament este in asa fel proiectata incat filamentul becului montat corect in soclu sa fie ceva mai sus si mai departe de punctul focal al oglinzii reflectorului. Aceste blocuri optice sunt proiectate sa functioneze cu o sursa de lumina relativ punctiforma-filiforma, asa cum este filamentul unui bec cu incandescenta. La becurile de tip xenon, pe de alta parte, sursa de lumina este de dimensiunea balonului interior al becului, deci mult mai mare decat filamentul becului halogen. De aceea, farurile vor ajunge sa proiecteze faza scurta la aceeasi distanta ca si faza lunga. Este normal ca soferul sa vada o diferenta enorma la noile becuri xenon recent montate pentru ca e ca si cum ar merge cu faza lunga! Din punctul de vedere al dispersiei luminii e ca si cum ar folosi faza lunga cu vechile halogene, iar intensitatea luminoasa e uneori si de 2 ori mai mare.

Exista si blocuri optice compatibile atat cu xenon cat si cu halogen. Sunt acele faruri cu "lupa". Desi la unele faruri cu lupa lipseste sistemul de auto-leveling, lumina e totusi proiectata corect pe sosea si nu ii incomodeaza pe ceilalti conducatori auto. Cei care au faruri cu oglinda ar fi bine sa se gandeasca de 2 ori inainte de a monta becuri cu Xenon. Daca nu din respect pentru lege, macar din bun simt si respect pentru cei cu care impart soseaua si pe care ii incomodeaza foarte tare.



Ghid complet de terapii naturiste, alternative si complementare din Romania, clinici naturiste pe orase
Cabinet de nutritie, diete personalizate si lifestyle Cluj Napoca
© 2017 InfoBazar - Toate drepturile rezervate. Infobazar este un proiect dezvoltat de Coral Design - firma web design Cluj Napoca
politica de confidentialitate