scrie mai jos intrebarea ta:
lasa-ne adresa ta de email:
Informatii despre Xenon sau Halogen
    Discutiile pe aceasta tema sunt vechi. Unii soferi prefera sa foloseasca instalatii cu xenon, altii nu ar da halogenul nici pe 10 xenoane. Din aceasta batalie se pare ca a castigat LED-ul.
Ultima actualizare: 14-mar.-2013


Xenon sau Halogen: Comparatie intre halogen si xenon

Asa cum am amintit si in capitolele anterioare, tehnologia xenon a fost dezvoltata destul de recent si are avantaje clare fata de tehnologia halogen: luminozitate de 3 ori mai mare decat halogenele, consum de curent de 2 ori mai mic, durata de viata de pana la 5 ori mai lunga. Acestea sunt doar cateva cifre care marcheaza diferentele dintre cele 2 tehnologii.

Avantajele xenonului vin si din faptul ca se reduce considerabil nevoia de concentrare la condus, lumina oferita de xenon e mai apropiata de cea din timpul zilei cu care este obisnuit ochiul uman, detaliile de pe marginea drumului sunt mult mai vizibile. Toate acestea sunt lucruri dovedite si constatate de toti cei care au avut ocazia sa conduca o masina dotata cu sistem xenon.

In conditii de trafic nocturn, vizibilitatea devine un factor foarte important. De aceea, cei mai multi soferi prefera sa aiba montat un kit xenon pe masina lor, chiar daca aceasta implica niste costuri mai mari de achizitie si de intretinere. Utilizarea acestui tip de sistem presupune insa (cel putin teoretic) respectarea unor conditii de instalare si utilizare.

Auto-leveling optic

Sistemul de auto-leveling optic este un sistem de reglaj automat al farurilor care modifica unghiul de incidenta al fasciculului de lumina proiectat de far astfel incat acesta sa ajunga la aceeasi distanta in fata masinii, indiferent de denivelarile de pe drum  sau de gradul de incarcare al masinii. Pentru a realiza acest lucru se foloseste un sistem format din senzori de pozitie amplasati pe caroserie, un calculator care interpreteaza semnalele transmise de senzori si un motor electric care primeste comenzi de la acest calculator de leveling si actioneaza asupra blocului optic pentru a regla unghiul de incidenta al fasciculului de lumina.

Am precizat ca este vorba de auto-leveling optic, pentru ca in dotarile autovehiculelor, mai ales a celor din gama de lux, exista si sisteme de auto-leveling care actioneaza asupra suspensiilor pentru a mentine cat mai orizontal sasiul masinii la trecerea peste denivelari sau alte obstacole.

Sistemul de auto-leveling optic are si neajunsuri, in sensul ca exista o mica intarziere intre momentul modificarii pozitiei masinii (la trecerea peste o denivelare sa zicem) si momentul la care sistemul de auto-leveling reuseste sa regleze fasciculul de lumina. Aceasta intarziere face uneori ca tot efortul sistemului de auto-leveling sa fie de prisos pentru ca pana in momentul cand acesta ajunge sa actioneze, masina a trecut deja de denivelare si nu mai este necesara reglarea. De alte ori, sistemul de auto-leveling ajusteaza fasciculul in functie de conditiile de drum si aceste ajustari sunt percepute de alti soferi ca si cum cel din masina cu xenon ar da "flash-uri"...

Sistemul de faruri adaptive

In timp ce auto-leveling-ul actioneaza asupra fasciculului de lumina in plan vertical (sus - jos), sistemul de faruri adaptive actioneaza in plan orizontal (stanga - dreapta). Acest sistem echipeaza cele mai multe masini dotate din fabrica cu sistem de iluminare cu xenon si permite asa-zisa iluminare a drumului "dupa colt". Un motor electric misca fasciculul de lumina spre stanga sau spre dreapta in functie de directia in care este rotit volanul. Sistemul se activeaza de obicei dupa atingerea unei viteze de 20-30 km/h pentru ca la viteze mai mici nu aduce nici o imbunatatire sensibila a conditiilor de conducere. In schimb, la viteze mai mari, acest sistem isi merita toti banii, dupa cum spun toti cei care il folosesc in prezent sau l-au folosit vreodata.

Montajul kiturilor xenon after-market

Montajul unui kit xenon after-market implica anumite riscuri. La unele masini mai noi, dotate cu ECU mai performant, pot aparea probleme electrice cauzate de faptul ca tensiunea necesara becului normal cu halogen  nu este aceeasi cu tensiunea folosita de balastului becurilor cu xenon. La unele masini aceste probleme se manifesta prin defectarea motoraselor stergatoarelor de parbriz sau a altor sisteme electrice sau electronice (senzori de ploaie sau alte tipuri de senzori sensibili la diferente de tensiune). Uneori, din cauza ca electrozii becurilor cu xenon practic nu se ating, poate aparea o eroare de tip "bec ars" pe unele computere de bord ale masinilor mai noi.

Atentie la marcile de becuri HID pe care le cumparati!

Foarte multi vanzatori de "xenoane" folosesc in denumirea produselor cuvintele: patent Philips, patent Bosch, etc. Fiti siguri ca nici Philips, nici Bosch nu au vandut mai departe acelor fabricanti patentul de fabricatie. Becul respectiv este de cele mai multe ori o replica creata de o firma chinezeasca, fara a avea nimic in comun cu marcile mai sus amintite, poate doar forma becului. Calitatea proasta este trecuta de multe ori cu vederea datorita preturilor mai mici la care pot fi cumparate becurile respective. De asemenea, becurile xenon HID nu se vand dupa puterea declarata. Veti gasi becuri de 35W, 55W, 70W. Intensitatea luminoasa a becului este data de curentul furnizat de balasturi, nu din constructia becului. Daca balastul furnizeaza mai mult curent, arcul electric e mai luminos. Este adevarat ca si durata de viata a becului respectiv este mai mica.

Alte probleme care apar la montajul unor kituri xenon after-market tin de slaba calitate a componentelor folosite. Este recomandat sa folositi marci care si-au dovedit fiabilitatea in timp pentru ca altfel riscati sa ramaneti si cu banii dati si cu niste becuri care mai mult nu functioneaza decat functioneaza. Unele becuri se aprind mult mai greu la pornire, altele se sting pur si simplu la activarea fazei lungi, etc.

Halogenul nu iese inca din carti...

Tehnologia halogen are avantajul ca e mai ieftina si asigura o varietate destul de mare de becuri, dintre care unele pot sa emita o lumina mai alba, apropiata de cea a xenoanelor. Totusi, acest tip de becuri au o durata de viata mai scurta. Avantajul becurilor cu halogen se evidentiaza in conditii de ceaţă, ploaie sau ninsoare.

Este la latitudinea fiecaruia sa aprecieze cat de mult conteaza neajunsurile tehnologiei xenon in conditii de ploaie, ceaţă sau ninsoare şi sa aleaga un tip sau altul in functie de ceea ce considera mai important. E de retinut faptul ca tehnologia halogen nu se da batuta si incearca sa simuleze sau chiar sa aduca avantaje in plus fata de cele oferite de tehnologia xenon.

Din batalia Halogen vs Xenon se pare ca a castigat insa ... LED-ul

Iata ce stie sa faca un far cu matrice adaptiva de LED-uri montata pe un AUDI:



Ghid complet de terapii naturiste, alternative si complementare din Romania, clinici naturiste pe orase
Cabinet de nutritie, diete personalizate si lifestyle Cluj Napoca
© 2017 InfoBazar - Toate drepturile rezervate. Infobazar este un proiect dezvoltat de Coral Design - firma web design Cluj Napoca
politica de confidentialitate