scrie mai jos intrebarea ta:
lasa-ne adresa ta de email:
Informatii despre Conducerea pe timp de iarna
    Cateva sfaturi pentru cei care doresc sa stie mai multe despre cum trebuie sa conduca in siguranta in conditii de iarna
Ultima actualizare: 13-mar.-2013


Conducerea pe timp de iarna: Stilul de conducere pe timp de iarna

Iarna e bine sa aveti in vedere ca anumite lucruri, uneori banale, trebuie facute mai cu grija pentru a proteja motorul, pentru a conduce in siguranta si pentru a preintampina producerea anumitor intamplari nedorite.

La plecarea de pe loc: incalzim sau nu motorul?

Multi soferi cred si in ziua de azi ca e nevoie de 10-15 minute de mers in gol a motorului inainte de a putea pleca de pe loc. Ei bine, acest lucru nu este necesar, chiar mai mult decat atat, aceasta practica este daunatoare motorului. Functionarea indelungata a motorului la relanti nu este deloc benefica deoarece presiunea cu care este pompat uleiul la aceasta turatie este de doar 0,5 – 0,6 atmosfere, pe cand in regim de mers, aceasta urca pana la 4 atmosfere, uneori si mai mult.

Un motor modern foloseste sisteme complicate, atat mecanice cat si electronice, pentru a optimiza pornirea la rece. Se stie ca uzura motoarelor este cea mai mare la pornire din cauza slabei lubrifieri a componentenlor aflate in miscare. Dupa oprirea motorului, uleiul este cald si se scurge incet in baia de ulei. In momentul pornirii, pentru a ajunge din nou sa unga toate componentele motorului, acesta trebuie pompat pana in partea superioara a motorului si prin tot felul de locasuri mai mult sau mai putin ascunse ale motorului. Acest lucru este oarecum ingreunat din cauza cresterii vascozitatii sale la temperaturi joase. Totusi, uleiurile moderne sunt mult mai avansate decat cele de acum cateva zeci de ani. Acestea sunt fabricate in asa fel incat sa isi pastreze caracteristicile fizice, inclusiv vascozitatea, pe o plaja mult mai larga de temperaturi (uleiuri multigrad).

Recomandari pentru conducerea pe timp de ger

1. La pornire, se apasa ambreiajul pentru a decupla cutia de viteze. Daca acesta nu este apasat, este nevoie ca acumulatorul si demarorul sa invarta atat motorul cat si cutia de viteze, lucru care nu este necesar si poate fi evitat foarte usor prin apasarea pedalei de ambreiaj. Unele masini moderne nici nu permit pornirea motorului daca nu este apasata pedala de ambreiaj.

2. Se incearca pornirea motorului cu actionari scurte ale cheii (max 2-3 secunde). Incercarile prelungite de pornire au darul de a "ajuta" acumulatorul sa se descarce mult mai repede. Dupa pornire trebuie asteptat putin sa se uniformizeze mersul motorului, mai ales la motoarele diesel pentru ca aprinderea nu este uniforma imediat dupa momentul pornirii, fapt ce devine evident daca se incearca turarea motorului la rece. Dupa cca. 15 -20 de secunde de la pornirea motorului se cupleaza usor ambreiajul, cu maneta schimbatorului de viteze la punctul mort. Apoi se incearca cuplarea primei trepte de viteza (sau a marsarierului, dupa caz). Daca maneta intra in viteza fara a opune prea mare rezistenta, se poate demara de pe loc imediat rulandu-se cel mult in treptele a doua si a treia cu turatii 1500 – 2000 rpm pentru diesel si ceva mai ridicate 2000 – 2500 pentru benzina. Dupa parcurgerea catorva km (depinde si de ger) se poate mari incet ritmul de mers.

Ce se intampla cu motorul atunci cand afara e ger?

Timpul necesar incalzirii motorului este mult mai redus in timpul mersului decat la relanti, deoarece motorul foloseste mai mult combustibil si dezvolta mai multa caldura in motor. In acelasi timp, ungerea este optima presiunea fiind ridicata, iar fortele de solicitare in motor sunt reduse la minimul posibil. Piesele motorului sunt fabricate din materiale foarte diferite, cu coeficienti de dilatare diferiti. Spatiile optime dintre componente sunt calculate in conditiile in care motorul este cald, deoarece in cea mai mare parte a functionarii sale, motorul este cald. La rece, prin contractarea componentelor exista alte jocuri intre piese, acesta fiind unul din motivele pentru care nu e indicat sa se accelereze puternic un motorul rece.

De asemenea incalzirea se produce mai rapid la unele piese, de obicei cele din vecinatatea camerei de ardere, si mult mai incet la celelalte. Chiar si daca ne raportam la o singura piesa, temperaturile la extremitatile sale pot fi diferite.  De ex. pistonul in zona capului se incalzeste mult mai repede de la facara rezultata in urma exploziei, iar mantaua se incalzeste mult mai incet. Temperatura lichidului de racire este masurata in zona cea mai calda, adica in chiulasa, ceea ce nu inseamna ca tot motorul sau tot lichidul de racire are aceasta temperatura. Abia dupa un drum mai lung se poate spune ca motorul este suficient de cald. La temperaturi extreme si in conditii mai dificile de deplasare (de ex. pe polei sau la -25 de grade) motorul nu e incalzit suficient nici dupa 20 de km parcursi.

In general mersul sportiv iarna (in conditii extreme) dauneaza foarte mult atat motorului cat si sigurantei celor din vehicul. Un stil de condus "sportiv" cu motorul  rece si la temperaturi sub -15 grade uzeaza motorul la fel de mult ca si rularea in regim de temperatura normala pe mai multe mii de km.

In timpul mersului: talpa grea si gheata nu se impaca prea bine.

Cuvantul de ordine in conditii de condus pe gheata sau zapada este finetea. Da, finetea executarii manevrelor: acceleratii si franari usoare, rotirea volanului cat mai fin, fara a-l brusca, mai ales in conditiile in care se doreste redresarea unei masini care a scapat de sub control.

Multi soferi din disperare si lipsa de experienta, daca simt ca masina a inceput sa derapeze necontrolat pe zapada rotesc de volan in sens invers in speranta ca masina ii va asculta si se va redresa. Nimic mai fals. Manevra nu va face decat sa accentueze derapajul. Miscarea masinii trebuie corectata cu miscari fine ale volanului, de multe ori indreptand volanul chiar spre directia in care a inceput sa derapeze masina pana cand se castiga cat de cat controlul asupra directiei de mers, si apoi cu miscari fine se incearca aducerea masinii pe directia dorita, fara a apasa cu putere frana de picior si fara a accelera brusc. Toate acestea insa trebuie facute cu mult sange rece si stapanire de sine, ceea ce este destul de greu de realizat de catre cineva care experimenteaza aceste lucruri in premiera.

Pastrati distanta fata de masina din fata si in acelasi timp aveti grija ca masina din spatele dvs. sa se afle la o distanta sigura de dvs. Nu va apropiati prea mult de masina din fata. Spre deosebire de carosabilul uscat, pe zapada sau gheata franarea se face extrem de greu si nu mai conteaza atat de mult distanta de franare teoretica. Carosabilul poate fi acoperit cu zapada alternand cu gheata si zone uscate, iar dvs. nu puteti sti in fiecare moment ce se afla sub rotile dvs. si ale celorlalte masini. Este posibil ca masina din fata dvs. sa apuce sa franeze mai repede din cauza unei zone mai uscate sau din cauza ca a intrat in coliziune cu alte masini, iar dvs. sa nu mai aveti spatiul necesar opririi in siguranta. De aceea, e bine sa pastrati o distanta mai mult decat suficienta fata de masinile din fata dvs., chiar cu riscul de a parea "incepator" sau "fricos".

Daca observati ca masina din spatele dvs. sta prea aproape, cel mai intelept lucru este sa o lasati sa va depaseasca sau sa va deplasati cu viteza redusa pentru a evita o eventuala ciocnire in caz de franare de urgenta.

La plecarea de pe loc, mai ales la semafoare, accelerati fin. Incercati sa nu ambalati motorul cu rotile mergand in gol deoarece zapada de sub rotile motoare se topeste si se transforma instantaneu in gheata. Daca observati ca masina nu poate sa porneasca nici asa, tot cu accelerari fine, incercati sa rotiti din volan in stanga si in dreapta in speranta ca anvelopele dau de o zona cu aderenta mai mare si astfel sa puteti porni de pe loc. Daca nici asa nu reusiti, incercati sa creati un balans prin accelerari scurte si mers in fata-spate. Cand reusiti sa prindeti un balans mai mare, incercati sa fortati scurt ca sa iesiti din zona alunecoasa. Dupa pornire, incercati sa pastrati o viteza cat de cat constanta si sa folositi pe cat posibil frana de motor in locul celei de picior. Orice apasare a franei de picior poate duce la blocarea rotilor si transformarea masinii in sanie (vezi mai multe detalii in articolele despre ABS si ESP)



Ghid complet de terapii naturiste, alternative si complementare din Romania, clinici naturiste pe orase
Cabinet de nutritie, diete personalizate si lifestyle Cluj Napoca
© 2019 InfoBazar - Toate drepturile rezervate. Infobazar este un proiect dezvoltat de Coral Design - firma web design Cluj Napoca
politica de confidentialitate