scrie mai jos intrebarea ta:
lasa-ne adresa ta de email:
Informatii despre Chiptuning
    Sub capota masinii se ascund mai multi cai putere decat scrie in specificatiile sale tehnice. Cum pot fi activati si ceilalti fara a schimba nici o piesa din motor?
Ultima actualizare: 14-mar.-2013


Chiptuning: Powerbox

Sau "Cum sa pacalesti motorul ca sa dea mai multa putere"?

Termenul de powerbox este folosit destul de frecvent insa cu diferite semnificatii. Adevaratul concept de powerbox este cel provenit de la un sistem electronic intercalat intre ECU si sistemul de injectie prin care se altereaza niste parametri calitativi.

powerboxPrimele masini cu motoare turbo-diesel erau echipate cu pompa de injectie rotativa comandata in bucla inchisa. Atunci cand soferul apasa pedala de acceleratie, ECU prelua datele oferite de o serie de senzori, le prelucra si transmitea comenzile catre sistemul de injectie. Senzorii ofera informatii referitoare la presiunea atmosferica, presiunea in turbosuflanta, temperatura aerului din sistemul de admisie, temperatura apei, turatia motorului si debitul masei de aer. In aceasta schema, powerbox-ul intervine prin interpunerea unui modul electronic intre ECU si injectoare prin care , se modifica valorile transmise inapoi catre  ECU cu alte valori. In acest fel, ECU crede ca motorul inca nu a ajuns sa functioneze in parametrii doriti, astfel incat prin urmatoarele comenzi va cere si mai multa putere de la el. Practic, prin valorile modificate primite de ECU se ajunge sa fie date comenzi de imbogatire a amestecului carburant pentru a obtine mai multa putere.

Avantajele furnizate de powerbox

Prin faptul ca nu se intervine asupra motorului decat prin cuplarea acestuia prin mufe, nu lasa nici o urma ca s-ar fi "umblat" la motor, deci nu se risca pierderea garantiei motoarelor noi. De asemenea, exista modele de masini la care nu se poate folosi alta metoda de tuning deoarece ECU este practic inchis in pompa de injectie, fiind inaccesibil pentru flashtuning sau chiptuning.

Dezavantajele powerbox-ului

Fiind un sistem care "pacaleste" celelalte sisteme ale motorului, exista posibilitatea ca in timp anumite piese din componenta motorului sa cedeze din cauza exploatarii in conditii necorespunzatoare. Practic componentele masinii sunt testate si li se garanteaza buna functionare in conditii normale de exploatare, adica acele conditii care pot fi controlate de softul original al masinii. In cazul Powerbox-ului, masina functioneaza de multe ori in conditii aflate in afara zonelor normale si sigure de exploatare, cu consecinte diverse, cea mai expusa si mai afectata fiind chiar turbina.

Limitari ale utilizarii powerbox-ului

In prezent echipamentele de tip powerbox se pot adapta numai la motoarele turbo-diesel. In cazul motoarelor fara turbocompresor sau al celor pe benzina, cantitatea de combustibil din camera de ardere trebuie calculata foarte exact si aceasta se realizeaza prin echipamentul original al motoarelor respective, orice modificari putand duce la probleme in functionarea motorului.



Ghid complet de terapii naturiste, alternative si complementare din Romania, clinici naturiste pe orase
Cabinet de nutritie, diete personalizate si lifestyle Cluj Napoca
© 2019 InfoBazar - Toate drepturile rezervate. Infobazar este un proiect dezvoltat de Coral Design - firma web design Cluj Napoca
politica de confidentialitate