scrie mai jos intrebarea ta:
lasa-ne adresa ta de email:
Informatii despre Camerele video de bord
    Le-am vazut in actiune surprinzand tot felul de evenimente pe sosele. In unele tari sunt interzise, in altele sunt foarte cautate de soferi pentru a se proteja de abuzurile politiei sau de cei care vor sa insceneze accidente si sa ceara apoi despagubiri soferilor nevinovati...
Ultima actualizare: 10-ian.-2016


Din cuprinsul articolului

Camerele video de bord: Caractersticile camerelor video de bord

Atunci cand veti citi descrierea unui astfel de accesoriu, probabil ca veti fi putin coplesit de multitudinea de informatii pe care le veti citi despre camera video respectiva. Dintre toate acestea, doar cateva sunt cu adevarat importante. Pentru a le intelege, iata-le descrise succint in lista de mai jos.

Deci, care sunt cele mai importante caracteristici ale unei camere video de bord?

1. Rezolutia de inregistrare a clipului video

Dintre toate caracteristicile unei camere video de bord, aceasta este cea mai importanta. In 2016 nu se mai poate discuta despre camere video care sa inregistreze la rezolutii mai mici decat Full HD (1920 x 1080). Tehnologia a avansat si pretul acestor camere a ajuns suficient de mic pentru ca oricine sa-si permita o camera care filmeaza Full HD. Veti gasi pe piata camere care inregistreaza la rezolutii mai mari decat cea Full HD dar si camere cu rezolutii video mai mici. In principiu, cu cat rezolutia e mai mare, cu atat este mai bine. In imagine se vor vedea detalii mai fine, de mai buna calitate, ceea ce in anumite situatii este absolut necesar (detalii cum ar fi numarul de inmatriculare al celorlalte masini, semnele de circulatie, detaliile de finete ale unor persoane filmate, etc).

Imaginile in miscare nu vor arata ca niste fotografii clare atunci cand veti face stop-cadru. In functie de rezolutia camerei video si de numarul de cadre / secunda (fps) este posibil ca numerele de inmatriculare ale masinilor de pe contrasens sa arate ca si in imaginea de mai sus. Cu cat aveti o camera video mai perfomanta cu atat aceste detalii vor fi mai clare in filmul realizat de camera dvs. Cu cat viteza masinilor este mai mare cu atat probabilitatea sa apara imagini neclare in film este mai mare. Aveti nevoie de o camera video performanta si care filmeaza la o rezolutie mare pentru a fi capabila sa distinga intotdeauna detaliile fine ale cadrelor filmate.

Singurul "dezavantaj" al rezolutiilor mari este ca filmele ocupa mai mult loc pe cardul de memorie al camerei, ceea ce se traduce in final intr-un numar mai mic de minute de filmare disponibile la un moment dat pe card.

Rezolutia video este de cele mai multe ori configurabila din meniul camerei, in sensul ca veti putea alege dvs. la ce rezolutie sa filmeze camera video. Este important sa existe posibilitea de a filma si la rezolutii Full HD in cazul in care camera are mai multe rezolutii disponibile. Camerele video ieftine si de calitate mai indoielnica filmeaza numai la rezolutie VGA (640 x 480px) sau rezolutie HD (720p = 1280 x 720 pixeli).

Atentie! In descriere sau pe ambalajul camerei poate sa fie mentionata si "rezolutia foto" a camerei, pentru ca cele mai multe camere video pot sa faca de asemenea si fotografii. De cele mai multe ori, rezolutia fotografiilor este mai mare decat a filmarii, de aceea, fiti atenti la sectiunea pe care o cititi si asigurati-va ca rezolutia Full HD apare la inregistrarea video, nu la fotografii. 

De asemenea, numarul de cadre / secunda ar trebui sa fie mai mare de 25, de obicei acesta este 30. Camerele de mai buna calitate (si mai scumpe) pot sa filmeze la rezolutie Full HD 1080p cu framerate-uri chiar mai mari de 30 fps, ceea ce contribuie la o claritate mai buna a imaginii filmului dar va ofera si posibilitatea sa editati filmul pentru a obtine efecte de slow-motion realiste, fara cadre sacadate.

2. Filmarea pe timp de noapte

Daca la capitolul rezolutie video ati ales o camera buna, care filmeaza Full HD sau chiar mai bine, urmeaza caracteristica calitatii filmarii pe timp de noapte. Cele mai multe camere video de bord capabile sa filmeze Full HD vor produce filmari de calitate buna in lumina naturala. Nu la fel se comporta insa si noaptea. 

Pe timp de noapte, sursele principale de lumina sunt farurile propriului autoturism, a celorlalte masini si lumina stradala acolo unde aceasta exista. De aceea, imaginile surprinse nu pot avea aceeasi calitate ca si cele din timpul zilei. Exista de aceea multe camere video care desi ziua filmeaza bine, filmarile pe timp de noapte sunt aproape inutilizabile.

De exemplu, farurile masinii dvs. se reflecta in placutele de inmatriculare ale masinilor din fata si din cauza vopselei reflexive cu care sunt vopsite numerele de inmatriculare, este posibil ca numarul sa fie supraexpus si sa nu se poata distinge aproape deloc numerele si literele care il compun.

Filmare de noapte

Pentru a avea o imagine de noapte de calitate este nevoie de camere video cu senzor bun si cu posibilitatea de a procesa imagini HDR (High Dynamic Range) sau Auto Low Light, capitol la care nu multe camere fac fata.

De asemenea, temperatura de culoare a farurilor este importanta. O lumina prea alba / albastra generata de farurile de tip Xenon va produce rezultate mai proaste in filmarea placutelor de inmatriculare decat farurile cu lumina halogen calda (mai galbuie).

3. Inregistrarea in bucla

Fiind vorba de camere de bord, aceasta functie este prezenta in majoritatea camerelor video auto. In mod normal, camera video salveaza filmarea in mai multe fisiere separate. Durata unui clip video se poate configura la 1-3-5 sau 10 minute, urmand ca dupa atingerea acestei limite camera sa inceapa sa salveze filmul intr-un nou fisier. Aceasta functionalitate de filmare in blucla face ca atunci cand memoria disponibila a camerei video se umple, camera va suprascrie fisierele mai vechi, lasandu-va astfel la dispozitie cele mai recente fisiere cu filmare. De cele mai multe ori aceste fisiere sunt cele mai importante, pentru ca in cazul unui eveniment puteti sa intrerupeti filmarea si sa salvati fisierele intr-un calculator pentru a le avea pe viitor ca dovada filmata a evenimentului.

4. Senzorul de soc

Daca se intampla sa fiti implicat intr-un accident nefericit, de obicei acesta este insotit de un impact puternic. Camerele video de bord care sunt dotate cu senzor de soc sunt capabile sa identifice acest impact si sa protejeze clipul curent si cele imediat urmatoare pentru a nu fi suprascrise de filmarea in blucla. Aceste camere marcheaza filmele care au fost inregistrate in perioada in care a avut loc socul si uneori le muta intr-un folder specialpe cartela de memorie pentru a nu fi sterse sau suprascrise din greseala.

5. Oprirea si pornirea automata

De cele mai multe ori camera video de bord trebuie sa filmeze doar cand este in mers. De aceea, multe camere au aceasta functie de pornire si oprire automata. Nu trebuie decat sa o tineti alimentata la priza de bricheta si in momentul in care porniti motorul camera va porni automat, iar la oprirea motorului se va opri si ea automat.

6. Inregistrarea in mod "Parcare"

Anumite camere folosesc senzorul de soc pentru a inregistra imagini video din autoturismul parcat. Daca se inregistreaza un soc de o anumita intensitate si camera este setata sa inregistreze in mod "parcare", atunci camera poate incepe sa filmeze - cu conditia ca ea sa fie alimentata sau sa aiba suficient curent in baterie. Veti putea sa vizionati in acest fel incidente "interesante" filmate in timp de nu erati in masina. Nu toate camerele cu senzor de soc pot avea insa aceasta functie de filmare in timp ce masina e oprita.

7. Ecranul camerei video

Nu toate camerele video de bord sunt dotate cu ecran, pentru ca oricum acest ecran il veti folosi destul de rar.  Desi este util pentru a putea configura camera sau pentru a incadrata corect imaginea filmata, nu este nevoie intotdeauna de un ecran. Unele camere au un unghi de cuprindere suficient de mare incat nu este nevoie sa pozitionati camera cu mare precizie pentru a incadrata corect imaginea filmata. Alte camere se conecteaza prin Wi-Fi la un telefon sau tableta si toate setarile se pot face de pe acel telefon/tableta. De asemenea, ecranul este cel care face ca dimensiunile sa fie mai mari la unele camere. Cu cat o camera este mai mica si mai discreta, cu atat este mai bine si ea poate fi "camuflata" in interiorul masinii si nu mai este nevoie sa o dati jos din suport de fiecare data cand lasati masina intr-o zona mai sensibila. Exista camere cu ecran rabatabil care face camera ceva mai mica atunci cand este rabatat. 

8. Unghiul de cuprindere al lentilelor

Unghiul de cuprindere al lentilei camerei video de bord este un aspect destul de important. De obicei, orice unghi de cuprindere mai mare de 90 de grade este considerat super-angular si cuprinde destul de mult din imaginea filmata in cadru. Totusi, in functie de pozitia unde se monteaza camera, unghiul de 90-120 de grade s-ar putea sa nu fie suficient de larg pentru a surprinde toata imaginea ce se vede prin parbriz in cadru. Un unghi de 140 de grade este de cele mai multe ori suficient pentru a filma din interiorul unui autoturism, insa o valoare de 160 de grade ar fi ideala, cu toate ca poate sa produca anumite distorsiuni ale imaginii (asa numitul efect de ochi de peste - fish eye).

9. Camere auto cu Wi-Fi

Unele camere video de bord au si functie wi-fi, ceea ce inseamna ca se pot conecta la alte dispozitive mobile sau la retele de calculatoare wireless. Prin intermediul functiei wi-fi puteti sa configurati camera de pe un telefon mobil compatibil sau chiar sa vedeti in timp real (sau cu o foarte mica intarziere) imaginile filmate de camera. De asemenea, prin functia wi-fi camera poate fi accesata prin intermediul retelei la care este conectata si poate sa trimita inregistrarea video direct la un server care sa stocheze imaginile filmate.

10. Data si ora inregistrata pe film

Aproape toate camerele DVR auto au aceasta functionalitate sa inregistreze data si ora direct pe film. Poate fi un element ajutator in cazul producerii unui eveniment. Camerele auto cu GPS pot fi setate sa isi ia data si ora din informatiile GPS care sunt foarte exacte, prin aceasta eliminandu-se posibilitatea de a seta o ora gresita.

De asemenea, camerele cu GPS pot inregistra pe filmare atat viteza cat si coordonatele furnizate de GPS: latitudine si longitudine. Aceste informatii, impreuna cu datele inregistrate de accelerometru - daca exista - pot fi inregistrate in fisiere separate pentru fiecare film, care pot fi mai apoi interpretate de programe software dedicate care va arata intr-un mod intuitiv pozitia pe o harta, acceleratia laterala in curbe sau franari, etc.

11. Camere video dotate cu GPS

Camerele dotate cu modul GPS, desi sunt ceva mai mari ca dimensiune, va dau posibilitatea sa inregistrati in paralel cu filmul propriu-zis atat pozitia geografica exacta (latitudine si longitudine) cat si viteza aproximativa a vehiculului determinata prin masuratorile GPS. Desi nu constituie dovada in justitie, aceste informatii se pot dovedi utile in cazul unui eveniment rutier, dar de asemenea, pot sa va ajute in cazul in care doriti sa localizati cu precizie anumite locatii pe care le-ati vizitat si la care doriti sa reveniti.

De asemenea, camerele cu GPS pot avea uneori si functionalitate de alertare pentru radare fixe. Locatia radarelor este inregistrata in memoria camerei, iar atunci cand va aflati in zona de actiune a acestui radar, camera va poate avertiza de prezenta radarului fix prin semnale sonore si vizuale (la fel ca si detectoarele de radar cu GPS)

12. Inregistrarea single sau dual-chanel

Exista camere auto care pot sa inregistreze 2 imagini simultan, provenite de la 2 camere video diferite. De obicei acestea sunt montate in aceeasi carcasa, una fiind indreptata spre fata si una spre spatele autoturismului pentru a surprinde imagini cu interiorul masinii si cu traficul din spate. Acest tip de camera este important pentru soferii de taxi pentru ca filmeaza in acelasi timp si imagini din interiorul masinii, iar pe timp de noapte aceste camere sunt dotate cu o sursa de lumina infrarosie care lumineaza interiorul masinii pentru a se distinge persoanele care se afla in interior.

Unele camere video duale dispun de o camera separata care se poate monta pe luneta pentru a surprinde imagini din spatele masinii. Principalul dezavantaj al acestor camere este ca trebuie sa inregistreze o cantitate mai mare de informatii simultan, si din acest motiv rezolutia filmarilor este mai mica, de obicei camera frontala filmeaza la rezolutie HD 720p si cea din spate doar VGA.

 



Ghid complet de terapii naturiste, alternative si complementare din Romania, clinici naturiste pe orase
Cabinet de nutritie, diete personalizate si lifestyle Cluj Napoca
© 2017 InfoBazar - Toate drepturile rezervate. Infobazar este un proiect dezvoltat de Coral Design - firma web design Cluj Napoca
politica de confidentialitate