scrie mai jos intrebarea ta:
lasa-ne adresa ta de email:
Informatii despre Airbag-ul
    un sistem de protectie pasiva care salveaza vieti. In 70% din cazuri. De ce nu functioneaza la fel de bine si pentru restul de 30% din cazuri?
Ultima actualizare: 13-mar.-2013


Airbag-ul: Din ce este format sistemul airbag

Constructiv, un airbag este compus din 3 parti distincte:

1. Punga de aer propriu-zisa este construita dintr-o pinza de nylon subtire care este impaturata ca sa intre in locasul din interiorul volanului, in panoul de bord sau in scaun/usi etc…

2. Senzorul de impact este un dispozitiv care da comanda de umflare a airag-ului. Acesta este pozitionat de obicei in bara de protectie frontala si da comanda de umflare a airbag-ului in anumite conditii de impact. Nu este economic sa dea comanda de umflare a airbag-ului in cazul unor coliziuni usoare care nu ar pune in pericol viata pasagerilor. De aceea senzorul este proiectat sa sesizeze coliziunile masinii cu obiecte masive la viteze de cel putin 20 km/h. Senzorul contine de fapt un intrerupator mecanic care inchide circuitul electric in urma impactului. In acelasi timp, un accelerometru sesizeaza diferenta de viteza si in cazul in care se simte un impact la viteza mai mare de 20 km/h, se da comanda umflarii airbag-ului.

3. Sistemul de umflare al airbag-ului. Umflarea airbag-ului se produce de fapt in urma unei reactii chimice dintre 2 compusi: azida de sodiu NaN3 si nitratul de potasiu KNO3. Acestia reactioneaza si rezulta azot sub forma gazoasa care fiind cald si avand un volum mare, umfla rapid punga de aer. Comanda de umflare produce o scanteie care aprinde combustibilul solid format din cei 2 compusi chimici. Airbag-ul practic sare din locasul lui cu o viteza de aproape 300 km/h. Punga de aer nu ramine umflata mai mult de o secunda sau uneori ceva mai mult, pentru a permite apoi pasagerilor sa se miste si sa iasa din masina. Gazul care a umflat initial punga iese din aceasta prin mii de gauri suficient de mici ca sa-i permita sa stea umflata la inceputul procesului si totusi suficient de mari ca sa lase apoi gazul sa iasa in afara incet si sa permita pungii de aer sa se dezumfle.

Desi intregul proces se intimpla in mai putin de un sfert de secunda, este suficient de rapid pentru a impiedica contactul pasagerilor cu diferite elemente fixe din interiorul masinii. Praful alb care se degaja in timpul umflarii airbag-ului nu este un gaz toxic cum ati fi inclinati sa credeti, este de fapt pudra de talc folosita pentru a mentine pânza airbag-ului in stare buna de functionare un timp mai indelungat si pentru a permite deschiderea rapida a acestuia. Gazele de ardere sunt in cea mai mare parte formate din azot si sunt filtrate inainte de ajunge in airbag.

Cea mai mare problema cu care s-au confruntat inginerii a fost sa gaseasca o modalitate foarte rapida pentru a declansa si a umfla airbag-urile laterale. Timpul necesar umflarii airbag-ului este asa cum am mai spus, de aproximativ un sfert de secunda, indiferent de locul in care este amplasat airbag-ul. Foarte important este sa se determine cu precizie momentul in care sa inceapa umflarea acestuia. In cazul impactului lateral, timpul scurs intre momentul impactului si cel in care airbag-ul trebuie sa se umfle este mult mai mic decat in cazul celor frontale.



Ghid complet de terapii naturiste, alternative si complementare din Romania, clinici naturiste pe orase
Cabinet de nutritie, diete personalizate si lifestyle Cluj Napoca
© 2017 InfoBazar - Toate drepturile rezervate. Infobazar este un proiect dezvoltat de Coral Design - firma web design Cluj Napoca
politica de confidentialitate